CASA "IRINA"
ARIA CONSTRUITĂ
237,06 mp
|
ARIA DESFĂȘURATĂ
237,06 mp
|
ARIA UTILĂ
202,26 mp
|
ÎNĂLȚIME STREAȘINĂ
3,16 m
|
ÎNĂLȚIMEA MAXIMĂ
4,62 m
|
DIMENSIUNI ÎN PLAN
10,1 x 25,9
|
TEREN MINIM
16 x 35
|
Terenurile înguste și foarte lungi duc de obicei la gasirea unei solutii de compartimetare tip vagon. Proiectul de față prezintă o reinterpretare mult mai functională a solutiei tip vagon. Dacă în casele vechi se trecea dintr-o cameră în alta, iar solutiile mai avantajoase erau cu un hol pe mijloc si distributie stânga – dreapta ca la hotel, prezentul plan de parter are soluția unui hol central cu acces cursiv și primitor prin terasa din față și vestibulul de legătură. Zona de zi formată din living, bucătărie și terasa ce deservește ambele încăperi este dezvoltată pe zona din spate a casei, iar în partea din față, la o tetragere mare față de stradă s-a propus zona de noapte formată din trei dormitoare mari și două băi pe masură. Geamurile mari de colț, finsajele exterioare cu piatră cât și suprafețele cu un confort mărit generează ideea unei case de vacanță cu confort sporit. În cazul în care se dorește o intimitate mai mare se poate face rocada celor două băi, astfel încat baia mică poate deservi doar dormitorul din față de 21,76mp. Bucătăria închisă favorabilă preparării mâncărurilor grele se poate dechide către living prin demolarea partială a peretelui dintre cele două camere. Acest proiect a fost implementat în anul 2018 în comuna Afumați, județul Ilfov.
Această casă a fost concepută cu zona de interes către spate si o laterală. Holul central deservește atât zona de zi cât si cele trei dormitoare. Pentru un confort acustic mai ridicat, tinând cont că este o casă funcțională, holul mare se poate împărți în doua pentru a genera spatiul tampon intre cele două zone. Ritmul placut al ferestrelor pe fațadele imobilului, succesiunea finisajelor si a ancadramentelor se reflectă si în circulația unidirectională către zona de interes dată de camera de zi și de terasa acoperită.
Parter
vestibul – 4,20 mp
hol – 16,08 mp
sas – 0,75 mp
debara – 0,51 mp
camara – 0,84 mp
bucatarie – 21,76 mp
baie – 3,83 mp
baie – 9,00 mp
living si dinning – 43,68 mp
dormitor – 19,72mp
dormitor – 17,60mp
dormitor – 17,40 mp
acces acoperit – 4,20 mp
terasa acoperita spate – 42,69 mp
Casa parter este o construcţie care are structura de rezistenţă realizată din cadre de beton armat monolit, cu închideri din cărămidă cu goluri tip GVP de 30 cm grosime. Întreaga structură va fi termoizolată la exterior cu polistiren expandat de 10 cm grosime. La interior, pereţii de compartimentare sunt realizaţi din cărămidă cu goluri tip GVP de 30 cm grosime, respectiv15 cm grosime. Acoperişul clădirii este realizat cu şarpantă de lemn şi învelitoare din ţiglă metalică. Scurgerea apei pluviale de pe acoperiş se realizează prin jgheaburi şi burlane din tablă zincată. Tâmplăria este realizată la exterior din profile PVC cu geam termopan, iar la interior din lemn.
Ca finisaje interioare se folosesc:
- pardoseli din gresie antiderapantă la terasa, scari si hol intrare;
- pardoseli din parchet lamelar în toate camerele;
- pardoseli din gresie în băi şi bucătărie;
- placaj cu faianţă până la 1,80 m înălţime în băi şi bucătărie;
- tencuieli finisate cu vopsea lavabila.
Măsurile de termoizolare a clădirii sunt conforme normativului în vigoare, astfel obținăndu-se valori ce depașesc rezistența minima a transferului termic(R`m).Coeficientul global de izolare termica a unei cladiri (G), în ansamblu, reprezintă suma pierderilor de căldură realizate prin transmisie directă prin suprafața anvelopei clădirii, pentru o diferenta de temperatura între interior si exterior de la 1 K, raportată la volumul clădirii, la care se adaugă pierderile de căldura aferente reîmprospătarii aerului interior, precum si cele datorate infiltrațiilor suplimentare de aer rece. Coeficientii globali de izolare termica « G » au in vedere :
- Pierderile de căldură prin transfer termic, aferente tuturor suprafețelor perimetrale, care delimitează volumul încalzit al clădirii ;
- Pierderile de căldură aferente unor condiții normale de reîmprospătare a aerului intrerior ;
- Pierderile de căldură suplimentare datorate înfiltrației în exces a aerului exterior, prin rosturile tâmplariei.
Prin concepția complexă a clădirii (configurație, alcătuirea elementelor de construcție perimetrale etc.), cât si prin modul de alcatuire a detaliilor, s-au limitat pierderile de căldură conform Normativ C 107 / 2005 privind calculul coeficienților globali de izolare termică la clădirile de locuit.
-
Caracteristici PSI si încadrari
RISC DE INCENDIU - risc mic de incendiu / REZISTENȚĂ LA FOC - GRADUL III /CATEGORIA DE IMPORTANȚA A CONSTRUCȚIEI - "D" IMPORTANTĂ REDUSĂ / GRADUL DE IMPORTAMNȚĂ - IV