Pentru că arhitectura europeană din zonele mediteraneene se caracterizează printr-un spectacol de volumetri dominante susținute de detalii atent alese, în acest număr vă prezentăm o locuință gândită după aceste principii. Terasa de acces primitoare și spectaculoasă prin structura metalică împodobită cu broderii din fier forjat și stâlpi îmbrăcați în lambriu de exterior cu model te invită de la început către o lume fantastică a detaliilor. Pentru a susține compoziția volumetrică cu detaliile din fier forjat, casa de vacanță prezentată, poate fi construită pe dealurile încărcate de podgorii sau pe falezele mângâiate de briza verilor toride.
Livingul cu un perete curb cât si terasa parterului schițată la fel nu fac decât să accentueze spiritul ludic al acestui stil arhitectural. Dominanta volumetrică a etajului ieșită în consolă are efectul de a tempera și de a lega întreaga compoziție arhitecturală.
Intrarea din terasa ce abundă de ornamente, ne direcționează natural din vestibul către holul central flancat de scara deschisă. Livingul strâns legat de dinning și bucătărie se află în partea din spate a parterului, iar în față avem un birou ce se poate transforma în dormitor. Bucătăria, baia și camera tehnică se desfășoară pe un singur perete pentru a avea acces la coloanele de instalații de la etaj.
Etajul are în zona din spate un dormitor matrimonial cu baie proprie și acces la o terasă cu o suprafață de 15,28mp. În partea din față și lateral avem două dormitoare cu o baie elegantă de 6,27mp, iar cele două dormitoare au fiecare câte un balcon.
Casa de vacanță cu o suprafață utilă interioară de de 210mp, suprafață fără terase, este soluția ideală pentru petrecerea unei vacanțe împreună cu familia și prietenii într-un peisaj relaxant.